Astazi ne-am trezit tot de dimineata, am reimpachetat bagajul si ne-am infipt in primul Tesco pentru cumparaturi.
Am dat 100 EUR pe mancare si bautura (impartit la 4) si am luat-o la roti.
Trebuia sa ajungem din Galway in Dingle peninsula via Cliffs of Moher. Daca nu ati auzit de stancile astea, sigur le-ati vazut prin filme.
Anyway mai avem un pic de povestit pana la cliffs.
Am intrat din nou pe Wild Atlantic way (care are in total 2600 km de-a lungul coastei Irlandei si din cate am inteles este cel mai lung drum de coasta din lume).
Prima oprire a fost la Dunguaire Castle. Si asta este de fapt un tower house si ma gandesc ca este si el un AFC. Tot o ruina din sec 16 construit de un “baron local”. Nu am platit intrare, am tras cateva poze pe exterior si cateva din curte si am plecat pentru ca reincepuse ploaia. In Irlanda asta se intampla tot timpul, cel putin in perioada asta. Ne obisnuisem deja. Devenise parte din rutina zilnica. Ne ingrijoram daca nu ploua.
Castelul este situate in golful Galway, era reflux, deci zona arata intr-un mare fel. Vezi pozele.
So, on the road again spre Moher. Pe drum am mai facut cateva pause scurte si dese pentru poze ca doar eram pe drum de coasta si peisajele erau intr-un mare fel.
Cliffs of Moher- sunt in regiunea Burren din comitatul Clare. Inaltimea medie este de 120 m dar ajung la un maxim de 214 m.
Zona este organizata din punct de vedere turistic impecabil. Ma asteptam la aglomeratie, cozi de masini. Nici vorba. E adevarat ca nu era nici sezon turistic. Cand ajungi iti parchezi masina in parcarea amenajata peste drum, platesti 6 EUR si gata treaba. Nu te mai intreaba nimeni nimic de bilet de intrare. Nici nu au de ce. In zona poti sa ajungi doar cu masina, pe care nu ai altundeva unde sa o lasi decat in parcarea amenajata. Romanii sigur ar fi gasit o solutie sa economiseasca 6 EUR. Pana si noi ne-am gandit la asta ca si posibilitate nu ca am fi vrut sa pacalim sistemul. Suntem spalati pe creier fie ca ne dam seama sau nu.
Am vazut o familie de americani cu un VW T1 din ala vechi, cu 2 copii si numere de California. Ce fain trebuie sa fie sa te plimbi asa.
Ma rog sa revenim. Din parcare traversezi drumul si ajungi la Cliffs of Moher Visitor Experience. Centrul este construit intr-un deal aproape de stanci cu scopul de a fi cat mai putin invaziv in natura. Pana nu ajungi in fata lui nici nu iti dai seama ca este acolo. In centru exista o sala de cinema in care ruleaza filmulete despre cliffs, ai un centru de expozitii cu flora si fauna din zona etc. In zona stancilor traiesc peste 30.000 de pasari din 20 de specii (soimi, pescarusi, puffins – pinguini mici etc).
Centrul foloseste energie regenerabila, sisteme de incalzire si racire geotermala si recicleaza apa. Toata jucaria a costat 32 milioane EUR si a fost construit in 17 ani.
Poti sa iei si croaziere ca sa vezi stancile de jos (cred ca din Doolin se iau croazierele) dar neavand timp am sarit peste.
Ca tot ziceam ca ati vazut zona in filme…iata in care: Harry Potter and the Half-Blood Prince, Leap Year, Bringing Out the Dead si in documentarul Waveriders – pentru ca aici se formeaza un val mare de surfing Aileens.
Ce ar mai fi de povestit…a da. Denumirea stancilor vine de la un fort vechi (1700) care se numea Moher. A si ca este, surprinzator J, un loc pentru sinucigasi. Am vazut semne in care te indemnau sa iei legatura cu un hot line pentru consiliere daca ai ceva probleme. Din cate am inteles se mai si moare in zona asta. Ori pentru ca vrei sa vezi cum e sa zbori inainte sa mori, ori pentru ca mergi ca prostu in afara zonei delimitate si vine o rafala de vant si vezi cum e sa zbori. De ce naiba te-ai sinucide aici sarind de la 200 de m ca sa te zdrobesti de stanci? Nu stiu. Get a gun, ia o pastila, get a life.
Altceva nu prea mai este de povestit pentru ca nu ai altceva de facut decat sa te plimbi pe marginea stancilor si sa te minunezi.
Sa continuam ca nu s-a terminat. De aici catinel, catinel pe partea “corecta” a drumului, sau pe partea cu Pitzi (Pitzi statea in stanga mea si de fiecare data cand ieseam de pe o strada laturalnica in una principala ca sa fiu sigur ca sunt pe partea corecta a drumului, ma orientam dupa Pitzi. Daca Pitzi era spre marginea drumului eram ok) am inceput sa coboram pe Wild Atlantic Way catre Dingle Peninsula.
Ca sa economisim timp si benzina am luat ferry-ul de la Kilrush ca sa traversam din comitatul Clare in Kerry. Am economisit asa cam 130 km. Trecerea dureaza 20 de minute si costa 18 EUR/masina. Daca cumperi on line este 16 EUR parca.
Am ajuns in peninsula dupa masa pe la 6. Nu ne-am dus la cazare pentru ca vroiam sa profitam de lumina pentru a da un tur al peninsulei cu oprire in Dingle. Am luat-o prin nord si am coborat spre Dingle traversand Conor Pass (456 m) una din cele mai inalte trecatori din Irlanda. Peisajele si uau-rile se vad si in poze. Am mers pe drumuri de munte, cu o singura banda, cu mini cascade care cadeau langa masina sau pe ea, am mers prin nori si ceata…. ce sa mai discutam un drum “brilliant” care mi-a pus la incercare “aptitudinile” de sofer. Asfaltul era mai bun decat pe autostrada.
Am ajuns si la Slea Head – cel mai vestic punct al peninsulei si se zice din Europa (dar aici sunt ceva discutii).
Dupa pozele de rigoare (pacat ca ploua si era cam innorat) ne-am indreptat spre Dingle – pe care l-am vazut din masina – unde ne-am luat niste mancare la pachet dintr-un fast food si am taiat-o spre cazare.
Am fost cazati la Inch Strand intr-un hostel cu acelasi nume. Hostelul curat si chic cu un mic dejun foarte bun. Camera a costat 20 de EUR pe noapte de persoana (daca nu ma insel). Hostelul este situat peste drum de Inch beach si cu vedere la ea. Inch Strand este, daca stau sa ma gandesc, in top 5 cele mai faine plaje pe care le-am vazut.
Este o plaja foarte lunga si foarte lata (nu stiu dimensiuni) si care devine si mai lata la reflux. Am descris-o ca un adevarat blogger de travel. Lumea isi alearga cateii pe plaja, intalta zmee, se da cu enduro, cu masina, se pregatesc de surf. Trebuie sa fie tare fain vara.
Dupa ce am mancat fast-food-ul in camera si am ras niste beri, vanatorii nostrii de pub-uri si de petreceri au aflat cate pub-uri sunt si unde sunt ascunse. Eram intr-o zona unde erau 3 hosteluri , plaja si cam atat. Cum pub-ul de pe plaja si cel din hostel nu a fost satisfacator pe motiv ca “nu era atmosfera” am plecat in expeditie la 10 seara, prin ploaie sa cautam pub-ul din sat unde ar fi trebuit sa fie muzica traditionala irlandeza.
Pub-ul se numea Foleys si era cam la 500 m de hostel (cel putin asa zicau semnele). Cand am plecat din camera am zis sa iau si gunoiul sa il arunc. Ei bine l-am aruncat. Langa hostel. Dupa ce l-am carat pana la pub (l-am ascuns undeva si l-am luat cand am iesit) si inapoi prin ploaie. Cine credea ca astia nu au cosuri de gunoi. Si mai ales cine l-a vazut pe ala de langa hostel. Eu nu.
Anyway. Pub-ul era plin de localnici. De la 80 de ani in jos, cu copii, catel, purcel, leprechauni (lepriconi). Toata lumea canta, se batzaia si bea pint-uri de bere. Oamenii erau imbracati la costum, veniti cu masina, toata lumea se stia cu toata lumea (mai putin cu noi). Atmosfera ca asta cred ca numai acolo gasesti. Se canta si muzica traditionala de catre o doamna mai in varsta (ca sa nu zic altceva). Muzica nu stiu cat de traditionala era, ca am auzit si hituri ale anilor ‘50-’60. Cine stie poate la origini au fost cantece irlandeze.
Am baut niste beri, am luat gunoiul si ne-am dus la nani .
